Primele cuvinte aduc un castron emoţionant de mare spre a fi servit cu bucata de procrastinaţie care te îmbie deja....
Mulţumire
Mina
creionului ne gâdilã-n talpã.
Conturez
de ziuã în searã nori senini
sã
pot s-adorm. Nu cumva sã fiu in culpã
a
acri mâncare-n farfurii de meseni.
Nu-s
trist în general, prost dispus ocazional:
de-aia
nu-s vreun sfânt. Mai dispun doar de cãinţã,
pot
ruga fãr' sã cerşesc. Gândul n-are final,
voinţa
nu-i din mine... Dar are voinţã!
şi-i
mulţumesc.
Când
slovele n-au sens valabil mai pot da un zâmbet:
o
rãscumpãrare.
Linişte?
În ambuteiaj, în mijloc de oraş,
printre
vrute şi nevrute ce-ţi zboarã prin sinapse
de
la tine, de la alţii şi-un câine în ataş
de
motocicletã. La stânga. Cauciucuri arse
ce
miros a flori sau flori şi-aduc puţin a noxe.
Linişte?
O pot gãsi doar cu volum în boxe.
Vrei
linişte? mi-au zis suprinşi.
O
vei gãsi în tine. Poate n-am vedere bunã...
Tot
rãscolesc de-un timp. Paianjeni prinşi,
eliberaţi,
pânze curãţate... Totu-i lunã,
atât
curat! Linişte nu s-adunã.
Intuitiv
Uite, iar e dimineaţã! Iar soare
şters, iar sub nori
Iar zâmbete-ngropate în noi,
apãsate de zori
Care zoresc abia dupã mine…
Atâta-s de rapid!
Merg cu viteza luminii, sunã
pãgân şi acid…
Dar în Univers nu mã las sã
alerg.
Iar soare, iar nori. Nãscuţi
cauzal sunt copii din flori
Şi azi. Respirã consecinţe
sufocându-le pori;
Agitaţi ca broaşte-n noroi scriu
în Carte fãr’ a o şti.
Explic? Vãzut-ai sincronizarea
într-un banc de peşti?
...dar în cuvinte nu mã las sã alerg.
Frica
O
sã mã-nchid de m-apropii...
Încerc
muşca vârful cozii
din
vise de vise proprii;
...sã
fiu cuvinte strãvezii.
Ochiul
stãtut de apã
fie
apã stãtutã?
Nu-i
sã pluteascã plutã
ca
sapa ce nesapã
Zâmbete
neritmate
nãscute
din pãcate
se
plãtesc în rate
între
coloane roase...
Ce-ţi
zdruncinã dantura
n-alungã
impostura;
Am
numai vânt în oase!
Am
molecule-case,
sunt
musafir de seamã!
Când
şnurul se destramã
rãmâne
altã vamã de trecut.
trecut
retrecut în altul
ca
a cercului podoabã.
Informaţiei
roabã
sã
trec şi eu la altul.
d-aia
O
sã mã-nchid de ne-apropii;
Nu
desenez iarna-n rochii
cu
vise.
Vise impropii.
Ereticul
Ies umil din cutia de
chibrituri,
din fortul de cãrãmizi şi
unt de lemn
cu pereţii grei lipsiţi de
crãpãturi.
Tot mai scormon pãmântul
dupã un semn;
descopãr grobianul; idol
de lemn.
Vuieşte-n Cer mirare
veridicã...
Ştiu cã ne minte! Tu ştiu
sigur cã ştii!
fac hatâru-i cu credinţa
rahiticã,
mici bucãţele prind sigur
peştii.
Sã mã retrag, persecutat,
în fort!
printre alte linguri de
lemn pentru desert
şi-a mia cãlãtorie prin
alt deşert...
Orbire involuntarã
Stã întins, priveşte
cerul,
îi e obosit piciorul.
Chiar de-un pas aduce
altul
poate-o fi în nori
finalul.
Sub o sferã infinitã
unde gândul amorţeşte:
el şi luna preaiubitã
ce în veci nu veştejeşte.
Pe deasupra fluturi
zboarã,
arginţi vii-n aer de
searã.
Miresme şi flori de varã
amorţesc simţire-amarã.
Era bolta-mpodobitã
cu ghirlandã de tãcere
când o voce surghiunitã
i-a şoptit prima durere...
Vei cãdea în lume veche
printre nori în sol ce-i
sine
unde doi nu sunt pereche
de nu îţi ştii drumul
mâine.
Şi gândul i se deşteaptã
când un cuc îi cântã anii.
Vremea nu îl mai aşteaptã,
lucruri bune îi par
stranii.
Degeaba luna îl cheamã
taina s-o împãrtãşeascã
c-are suflul prins de
spaimã;
n-aude vocea cereascã.
Din tindã
Mã cãram de decade
prin aşchii si rocade
mereu în cerc.
Nu simţeam - Întunericul e
bucata de soare
pe care ochiul frunţii n-o
mai vede c-ai închiso-n vas.
Pe un drum, într-o stare
de concret într-o visare
se ningea frica pe mine ca
zâmbet la parastas.
...s-a topit pe când sã
cad!
Se fãcea cã lipsa
incipitului
egaleazã absenţa
sfârşitului;
şi dansam a încântare
printre macii daţi în floare
cu roşul lor cel viu.
Mã cãram de decade
prin clovnii din parade
mereu în cerc.
Dar s-a vãzut în oglindã
un rãsãrit dintr-o tindã
şi tot ce am.
Douã-trei secunde
Tot stãtea zâmbind pe scaun,
Ce mi-e una, ce mi-e alta...
Bãţul tot înghite balta,
mieunatul tot se miaun.
S-ar pãrea cã e visare
nu mai are ce vãrsa;
Poate doar crãpa vasa
ce-l ţine-n închisoare.
Ah! Ce doare sã trezesc
tot ce am; tot ce iubesc!
tot ce pot sã întâlnesc...
aş putea sã putrezesc!
Şi noi toţi, ce-un eu viseazã:
eu pe eu se deformeazã,
eu la eu se înrobeazã;
concretul se recreeazã!
... şi chiar prins de
vreun alt râu
nu mã ţin tot eu în frâu?
'Celaşi veşnic deja-vu
iatã-ţi furã un picior...
şi-al doilea sã urmeze
picioarele ştiu doi sã viseze:
încã un pas, înc-un zãvor.
Tot stãtea. Zâmbet pe bancã:
tot cãlãtorea prin unde.
Dintr-un douã-trei secunde
ce gând vine, tot gând fuge,
închegat, un cheag se scurge...
Fragmentar
Sunt doar o hologramã
sau poate-s un gram gol;
sunt tâmpla la pistol
în care gându-i zeamã.
Lucrurile obscure
din sentimente-mure
nu-s dulci. Sunt doar
murate.
Pãtez hârtii, cernealã
din mediocritate.
Asta-mi curge din condei:
o listã de pãcate
cu miros de flori de tei.
Zorii sunt dupã mine;
zorii veneau cu tine
îi aduceai din mine
de pãsãri-triluri, bine...
Iartã-mã, Eva. Sunt treaz
şi vãd. Vãd pe pervaz
un suflet fãrã haz
uitat de-un alt aici.
S-a dus, bietul arici,
în zenit dupã tine:
l-am minţit c-ai fost
aici;
sunt din neamul lui Adam.
Sunt, poate, doar ce n-am
mã-nvârt zici cã-s din
dinam
şi generez dorinţe
sã uit cã-s doar un dram.
În alte zile-noapte
se murmurau în şoapte
poveşti mult mai
ritmate...
...nu sunt atât de sigur
cã-s zile-n care sunt;
cã-s zile-n care, ca un
mugur,
sunt, poate, doar pãmânt.
Sunt zile-n care nu-s
un soare dup-apus...
... şi nopţi în care sunt,
poate, cântul unui cuvânt!
Sunt ploi înseninate,
sunt zâmbete de sfânt din
nori decoloraţi
împrãştiaţi de vânt...
Astãzi, în nopţi-ziuã,
de Ego-i împãrţealã
sunt doar o hologramã
sau, poate, un gram gol...
Zi de zi
Un drum de fier prin
buruieni
Un gând precum asfaltul
Trecut-au ani, trecut-au
ierni
Eu tot nu sunt vreun altul
Închis voit în cerc închis
Trec toate de la sine
Comoditate; vai ce declin!
Sã fie servit cu pâine din plin, nu cumva sã vi se aplece!
